KARUSSELL IN

Când te-ai hotărât să pleci într-o vacanță, este ca și cum te-ai hotărât să-ți construiești o casă, o arcă sau un refugiu.

Vacanța, fie că este de câteva zile, sau are întinderea unui an sabbatic, trebuie gândită și programată, în așa fel încât să eviți toate riscurile, pentru a te bucura deplin de frumusețea locului, a momentelor, a călătoriei!

Cei 20 de ani de experiență ai agenției noastre ne recomandă ca experți în călătorii, un fel de co-echipieri, care te ajută să-ți pregătești bagajul, traseul, programările, transportul, asigurările, care contribuie activ la degrevarea ta de orice posibil litigiu și preia diligențele de organizare, pentru ca ție să nu-ți rămână decât beneficiile atmosferei destinse și confortabile.

Pornim de la premisa că a călători este o artă, iar agenții de turism, în acest caz, sunt maeștri de ceremonii, regizorii, scenariștii unui spectacol desăvârșit din viața clientului nostru.

Cea mai bună modalitate de organizare a unei excursii, al unui concediu, a unei vacanțe, a unei croaziere sau al unui circuit turistic tematic începe cu discuția dintre un agent KarussellIn și clientul beneficiar.

Vacanța începe cu noi!

Te așteptăm la sediul Agenției de turism Karussell In din Sibiu, strada Transilvaniei, nr. 2A!

Fă-ți bagajul, de restul ne ocupăm noi!

Consultanță de specialitate

prin furnizarea de informații complete și competente pentru alegerea vacanței potrivite

Ticketing

bilete de avion pentru toate destinațiile cu orice companie aeriană pe rute interne și externe

Pachete de servicii turistice

sejururi și circuite

Informarea corectă

privind obligațiile pe care le are turistul la trecerea frontierei

Rezervări hoteluri intern și extern

Asigurare medicală de călătorie

ESTIVAL

Din oferta agentiei noastre

EXPERIENȚE INEDITE

Pornim de la premisa că a călători este o artă, iar agenții de turism, în acest caz, sunt maeștri de ceremonii, regizorii, scenariștii unui spectacol desăvârșit din viața clientului nostru.
0
Ani de experiență
0
Țări vizitate
0
Turiști mulțumiți
0
Evenimente tematice

AVANTAJELE CĂLĂTORIEI CU KARUSSEL IN

Cea mai bună modalitate de organizare a unei excursii, al unui concediu, a unei vacanțe, a unei croaziere sau al unui circuit turistic tematic începe cu discuția dintre un agent Karussell In și clientul beneficiar.

Locații deosebite

Cazare la standarde înalte

Rute interesante

Prieteni noi

Ce spun călătorii despre serviciile noastre

Hai să vorbim despre viitoarea ta vacanță !

Datele noastre de contact:

+4-0269-212.250

office@karusell.ro

Sibiu, Str. Transilvaniei nr 2A, Cod 550056

Luni – Joi 09 AM - 6 PM; Vineri 09 AM – 5 PM

Pentru mai multe informații va rugam sa completați formularul de mai jos:

    Nume si prenume*

    Email*

    Numar telefon*

    Mesajul tau